Nu ne mai luăm la revedere. Pur și simplu nu mai răspundem la mesaje și apeluri. Ne prefacem că nu ne mai cunoaștem atunci când ne revedem întâmplător și ne purtăm ca niște străini, de parcă nimic n-ar fi existat.
Suntem atât de absorbiți de noi înșine și, prin urmare, nu suntem în stare să spunem nici măcar un cuvânt bun unei persoane, să o îmbrățișăm sincer și să întrebăm cum se simte.
Devenim îndepărtați, aproape invizibili și nici măcar ei nu încearcă să ne contacteze sau să ne ceară ceva.
Când îi vedem, începem să mergem pe cealaltă direcție pentru a evita contactul vizual și să nu vedem cum ne privesc. Nu vrem să ne amintim că noi am provocat tristețea.
Plecăm repede, abia având timp să-i cunoaștem mai bine. Plecăm înainte să le înțelegem și nu vrem să auzim ce vor spune sau ce simt.
Luăm o decizie atât de egoistă, deoarece pur și simplu nu putem face altfel.
Plecăm pentru că am găsit ceva mai bun, mai interesant și ceva ce ne dorim mai mult, luptând împotriva oamenilor ca și cum ar fi mingi de tenis. Le putem înlocui cu ușurință atâta timp cât continuăm să jucăm.
Plecăm și nu credem că, făcând acest lucru, facem rău cuiva, pentru că nu li s-a promis nimic, nu li se datorează nimic și au păstrat în mod deliberat un ton ușor și pe jumătate sarcastic pentru a exclude orice indiciu de seriozitate.
Sau cel puțin asta ne spunem nouă înșine, încercând să ne convingem că nu știm ce urmează să se întâmple, că nu i-am făcut să se îndrăgostească și nu am vrut să fie reciproc.
Nu ne mai luăm la revedere. Nu explicăm nimic. Nu încercăm să ne asigurăm că cealaltă persoană este în regulă.
Pur și simplu plecăm. Începem să întâlnim pe altcineva, cumpărăm un bilet de avion, părăsim țara și luăm decizii, fără să ne dăm seama că cineva ne așteaptă, vrea să facă parte din viața noastră și planificăm un viitor comun.
Plecăm fără măcar să ne uităm înapoi și să nu ne gândim la întoarcere. Plecăm pentru că așa e mai ușor.
Deci, ne simțim ca cei care controlează situația și, prin urmare, continuăm să abandonăm oamenii fără să rămânem mult timp cu ei. Și atunci ne întrebăm de ce am rămas singuri sau într-o relație nesănătoasă.
Nu ne mai luăm la revedere. Spunem că nu mai avem nevoie de această persoană, că nu este demnă de timpul nostru, că nu ne pasă de inima nostră frântă. Și știi de ce? Pentru că nu a fost niciodată a noastră.
