Am cunoscut cei mai incredibili și minunați oameni din viața mea, dar a trebuit să-i las să plece. I-am iubit și am avut încredere maximă în ei, dar de ceva timp nu mai comunicăm.
Obișnuiam să vorbim ore în șir, chiar mai mult decât ne permitea timpul liber, ne vedeam de câteva ori pe săptămână, ne-am făcut promisiuni și împărtășit vise… acum suntem doar străini.
Mintea mea se întreabă constant: este corect acest lucru? Ce rost are să întâlnești astfel de oameni incredibili dacă nu mai sunt în viața ta?
De multe ori mă gândesc la modul în care sunt acolo. Au întemeiat o familie? Fac ceea ce au visat când tot vorbeam? Sunt ei fericiți? Poate nu voi ști niciodată despre asta.
Ne întâlnim cu cei mai importanți oameni din viața noastră în cele mai neașteptate momente, iar apoi devin dintr-o dată străini care ne-au ținut inima în mâini și știu cum este să fii iubit de noi.
Poate că fiecare are propriul scop în viața noastră. Poate că fiecare persoană pe care o întâlnim ne învață ceva nou, ne arată cum să ne iubim pe noi înșine, pentru că găsesc defectele noastre frumoase.
Poate fiecare inimă frântă ne face mai puternici și ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine.
O persoană poate să nu fie destinată viitorului tău, dar energia și dragostea lui vor rămâne pentru totdeauna în inima ta.
Și poate că e în regulă. Poate că trebuie să acceptăm acest lucru și să ne bucurăm de frumusețea fiecărei întâlniri și să nu ne gândim cum să-l păstrăm pentru totdeauna. Fiecare persoană ne ajută să creștem și să ne schimbăm. Toată lumea își lasă amprenta asupra noastră.
Fiecare persoană vine în viața ta dintr-un motiv și, dacă trebuie să plece, există și un motiv pentru asta.
Acest lucru creează un efect de domino: fiecare persoană pe care o iubim și de la care învățăm ne ajută să îi învățăm și să îi iubim pe ceilalți mai bine. Poate că acesta este sensul durerii pe care o simțim când pierdem pe cineva.
