Dragostea este fie liberă, fie nu. Din păcate, granița dintre dragoste și posesie este adesea atât de subțire încât este ușor de trecut.
Prin urmare, atunci când cineva își justifică comportamentul posesiv spunând că ne iubește foarte mult și chiar își asumă responsabilitatea de a lua decizii pentru noi, susținând că o face pentru „binele nostru”, toate semnalele de alarmă ar trebui să fie pornite.
Iată câteva lucruri pe care merită să le știi:
Iubire obsedată care provine din ego
Când cineva ne spune că ne iubește foarte mult, cuvintele lui au o rezonanță emoțională, așa că nu acordăm atenție faptului că aceasta este o scuză proastă. Nu ne dăm seama că dragostea posesivă poate deveni o cămașă de forță care, deși uneori plăcută, totuși ne limitează.
Dragostea obsesivă este o expresie a ego-ului care încearcă să se satisfacă prin celălalt și prin relație. Problema este că egoul are de obicei o viziune foarte limitată asupra realității, acceptă doar propriul punct de vedere și propriul mod de a iubi.
Ego-ul vrea ca totul să meargă conform planurilor sale, astfel încât lumea să se adapteze la dorințele sale, iar dacă ceva nu îi corespunde așteptărilor, cel mai probabil va reacționa cu o furie, ca un copil mic. De aceea ego-ul va încerca să controleze persoana iubită.
Mecanismul de control pe care îl folosește este dragostea. Folosește dragostea ca o armă pentru a încadra relațiile în tiparele sale, pentru că în adâncul ei crede că totul funcționează atunci când iubești.
Astfel, în cele din urmă, o persoană folosește dragostea pentru a-și justifica comportamentul posesiv și, în unele cazuri, chiar îl transformă într-o monedă de schimb.
Într-o relație între două persoane, această iubire posesivă se poate manifesta sub diferite deghizări:
- El/ea are nevoie de tube pentru a-i satisface dorințele, în timp ce dorințele tale trec în mod constant în fundal.
- El/ea recurge la mecanisme manipulative precum șantajul emoțional, amenințările sau chiar tăcerea pentru a obține ceea ce își dorește.
- El/ea joacă rolul victimei făcându-ne să ne simțim vinovați pentru că nu îl iubim atât de mult pe cât se presupune că ne iubește el/ea.
- Dezvoltă un comportament controlant și vigilent, până la punctul de a dori să ia decizii pentru noi, susținând că este în interesul nostru și în interesul relației.
Iubirea obsesivă nu îl respectă pe celălalt și nu caută autorealizarea lui, ci vrea să-l țină ostatic pentru a satisface cerințele ego-ului. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că studiile au arătat că în dragoste, comportamentul posesiv și gelozia duc adesea la relații nesatisfăcătoare și la un comportament distructiv.
Învață să iubești
În viață, indicatorii cantitativi îi depășesc adesea pe cei calitativi. Este mai ușor de calculat decât de evaluat.
A vorbi despre cantitate este mai ușor decât să ne scufundăm în universul bogat de adjective pe care le-am putea folosi pentru a descrie lucrurile.
Acesta este motivul pentru care deseori acordăm prioritate cantității în detrimentul calității. Cu toate acestea, dragostea nu se măsoară, se simte.
Dragostea nu este o competiție. Câștigăm iubirea cuiva nu iubind pe cineva mai mult, ci iubindu-l mai bine. A iubi mai bine înseamnă a fi deschis către o mare de detalii fine de calitate care îmbogățesc relația dincolo de noțiunile limitate de prea mult sau prea puțin.
A iubi mai bine înseamnă a ne putea opri ego-ul pentru a permite celuilalt să ne iubească liber. A iubi mai bine înseamnă a sprijini creșterea celuilalt, a-l încuraja să zboare pe propriile aripi. A iubi mai bine înseamnă a face loc spontaneității și autenticității, mai degrabă decât dorinței de a controla totul.
Iubirea matură este iubirea care se oferă în libertate și respectă libertatea celuilalt, astfel încât fiecare proiect personal să aibă un loc în relație. Implică recunoașterea faptului că a fi conectat emoțional cu cineva nu înseamnă a avea putere sau drepturi asupra acelei persoane.
Renunță la iubirea posesivă și trece la iubirea matură
Majoritatea dintre noi experimentăm o anumită teamă și nesiguranță în relațiile apropiate. De îndată ce avem ceva, suntem copleșiți de teama de a-l pierde. Aceste sentimente pot veni din experiențe profunde sau chiar din copilăria noastră.
Stima de sine scăzută, îndoiala de sine, teama de respingere sau chiar un ego slab care are nevoie de validare constantă pot sta la baza acestor emoții conduse de control.
Cu toate acestea, unii oameni, în loc să examineze de unde provin aceste sentimente, pur și simplu le proiectează asupra noastră și preiau controlul asupra noastră, sperând să atenueze aceste senzații dureroase.
Din păcate, deoarece aceste sentimente sunt înrădăcinate în istoria lor de viață, ei rareori, sau vreodată, obțin confortul pe care îl caută din aceste mecanisme de apărare.
În schimb, ei repetă pur și simplu comportamentele dezadaptative pe care le-au învățat care se reflectă în relațiile lor actuale, luând oxigen psihologic de la parteneri, prieteni sau copii.
Realizarea faptului că această nesiguranță vine din trecut este un pas important în eliberarea de povara, astfel încât să nu mai determine deciziile și comportamentul.
Dar este și important să dezvoltăm demnitatea personală, adică să ne dăm seama că toți merităm să fim iubiți. Când ne iubim suficient de mult, nu trebuie să legăm pe nimeni de noi într-o cămașă de forță. Apoi dragostea face un salt cuantic și nu ne mai gândim la cât de mult iubim și ne concentrăm asupra modului în care iubim.
