Îmi plac îmbrățișările care mă adună din bucăți, mă ajută să uit de dureri și probleme.
Îmi plac îmbrățișările care mă fac să tremur și timpul parcă se oprește în loc.
Ador îmbrățișările, pentru că îmi provoacă sentimentul că pot face totul, că totul va funcționa. Nimic nu mă va mai distruge, nu mă va forța să las mâinile în jos. Eu sunt cea care îmi controlează viața, nu problemele și agitația din jur.
Îmi plac îmbrățișările, pentru că ajută să privesc lumea dintr-o dată foarte clar și calm. Ele ajută la realizarea armoniei.
Îmbrățișările sunt minunate. Este incredibil să simți că ești atât de aproape de cineva. Uneori chiar am chef să mă ciupesc pentru a mă asigura că sunt treaz. Dar după un moment înțeleg: nu, acesta nu este un vis. Chiar stau în vârful lumii și inima îmi sare doar din piept cu bucurie și fericire.
Da, recunosc: îmbrățișările sunt slăbiciunea mea. Mă topesc când îmi amintesc sau mă gândesc la ele. Îmbrățișările te înfășoară cu căldură, te duc în lumi magice și fără precedent. Și nu este nimic mai minunat decât să simți atingerea unei alte persoane. Piele pe piele. Inima la inima.
Simți pielea altei persoane pe pielea ta – și te face să tremuri.
Dar adevărul este că nu fiecare persoană ne va face să ne simțim atât de bine. Numai cu cei care sunt cu adevărat dragi și apropiați de noi. Cu cei care au ajutat să învețe lecțiile vieții și iubirii. Cei care sunt destul de norocoși să știe, să iubească și să învețe să se îmbrățișeze…
Doar în brațele unor astfel de oameni uiți de tot ce există în lume. De câte ori ai fost rănit și inima frântă. Trădat și făcut să plângi toată noaptea. Pur și simplu nu-ți mai amintești.
Totul s-a schimbat. Există doar această persoană cu care, fără teamă, te angajezi într-o călătorie uimitoare, în care nu există greșeli și căderi din trecut. Doar bucurie. Doar fericirea împreună.
Doar îmbrățișarea unei persoane dragi te adună din multe părți. Înveți să zâmbești. Să râzi cu voce tare. Înveți să-ți deschizi inima și să nu-ți fie frică. Devii din nou tu însuți!
Nici măcar nu știu să descriu cu ajutorul cuvintelor acest sentiment de nedescris când în mijlocul haosului și întunericului soarele coboară brusc.
Devine atât de calm, atât de ușor. Nu există trecut, ale cărui amintiri rănesc. Niciun regret cu privire la greșelile și dezamăgirile din trecut. Există doar un viitor însorit, spre care mergi cu îndrăzneală. Pentru că nu ești singură.
În astfel de momente, înțelegi că obstacolele și dificultățile ne-au fost date dintr-un motiv. Este ca un examen. Test. Trebuie să înțelegem ceva. Învață să aștepți cu răbdare furtunile și greutățile. La urma urmei, nici o ploaie nu durează pentru totdeauna. Într-o zi soarele va răsări. Aceste gânduri dau putere să trăiești, să lupți, să cauți!
Nu te mai temi de viață. Ești gata să te arunci în necunoscut.
Să ai nevoie de o îmbrățișare, este ca și cum ți-ai încărca bateriile sau să te-ai conecta la o sursă de alimentare. Fără asta, sunt sigur că nu aș fi supraviețuit.
Te uiți la lume și înțelegi că s-a schimbat dincolo de recunoaștere. În loc de case gri și de viața de zi cu zi plictisitoare – toate culorile curcubeului și cele mai magice melodii ale lumii. Crede-mă, acest lucru este atât de minunat și incitant încât nu este nimic de comparat. Cred că trăim pentru aceste momente.
În acest lucru constă magia unei îmbrățișări. De aceea îmi place atât de mult să mă îmbrățișez. În astfel de momente te simți special. De dorit și apropiat de cineva. Simți că de acum înainte nu îți mai este frică să trăiești.
Îmbrățișarea este o experiență cu adevărat unică. Ne amintește tuturor că nu suntem singuri pe această lume. Că merităm să iubim și să fim iubiți.
