Dacă ceva este enervant într-o relație, nu-ți fie teamă să vorbești despre asta, iar dacă persoana respectivă nu te aude, nu-ți fie teamă să pleci. Nu pierzi nimic.
Alegi să te stresezi și mai mult sau să-ți dai ocazia de a trăi într-o stare de echilibru intern? Alegi șansa să cunoști pe cineva care ți se potrivește exact sau să te ții de din toate puterile de omul care încearcă să te refacă, să te remodeleze? De ce, dacă amândoi aveți dreptul la fericire?
De ce este în regulă să renunți?
Pentru că cel căruia îi ești drag și care își dorește cu adevărat să fie alături de tine, care te vede destinul lui, nu va pleca. Chiar dacă te despărți de o sută de ori, vă reuniți a sută oară din nou. În același timp, amândoi vă veți strădui să vă faceți viața împreună mai bună și mai fericită, voi înșivă, voluntar, eliminați ceea ce împiedică acest lucru.
Când există un stimul, atunci există o reacție corespunzătoare. Și dacă stimulul este insuficient, atunci reacția este lentă și nu are rost să continui.
Este greu să accepți că aceasta pur și simplu nu este persoana ta și, din moment ce el nu este a ta, atunci nu ești a lui. Și dă-i drumul.
Personal, am renunțat mereu la ce nu-mi este destinat. Pentru că există o singură viață. Nu văd niciun motiv să mă mulțumesc cu mai puțin. Am nevoie de sinceritate, atenție, grija si seriozitate. Am nevoie de comunicare. Și dacă o persoană nu poate sau nu vrea să-mi dea asta, atunci o astfel de relație nu are sens.
În acest caz, cea mai ușoară și mai evidentă cale de ieșire este să ne lăsăm unii pe alții să plecăm în pace. Nu aștepta ca o persoană să se schimbe brusc și să devină complet diferită.
