Tot ce îmi doream era să lupți pentru mine. Să-mi spui adevărul când simți că ceva nu este în regulă. Să pot să fiu sinceră cu mine, iar tu cu tine însuți.
Îmi doream să fim împreună.
Iubeam persoana care eram atunci. Mi-a plăcut mult modul în care ne îmbrățișăm și magia care ne cuprindea atunci când eram împreună. Și te-am iubit pe tine, da pe tine, cel care m-a iubit la fel de mult.
Uneori vreau să mă întorc în acel moment și să revenim la începuturi. Să revin în acea zi de August ținându-te de mână sub ploaia fierbinte. Să revin la zâmbetele timide și la privirile ascunse. La rochiile de soare și sărutările de vară.
Vreau să mă întorc la acele nopți confortabile când nu am făcut decât să ne ascultăm respirația reciprocă. Să ne întoarcem înapoi la vremea când ne era suficient doar să fim acolo. Când totul era nou, proaspăt și amețitor. La trotuarele înghețate și la ochii tăi care mă priveau cald chiar și când afară erau și -20 de grade.
Și apoi vreau să mă întorc la momentul în care totul a devenit greu. Când totul era incomod, ciudat și incomod. Vreau să mă întorc la momentul în care niciunul dintre noi nu a primit răspunsuri. Când nu aveam cuvinte pentru a descrie cum ne simțim. Când am avut mai multe pauze decât conversații. Când am avut mai multă tăcere decât contactul vizual.
Când lucrurile au mers prost și nici nu știam de ce.
Vreau să am curajul să te întreb despre sentimentele tale în momentul în care ai decis să pui punc a tot ceea ce era deja între noi. Să te fac să te gândești la ceea ce vrei cu adevărat în loc să iei doar decizii impulsive.
Uneori mă gândesc – într-adevăr nu am fost suficient pentru tine? Nu am fost suficient de bună pentru tine? Eram prea plictisitoare, leneșă sau proastă? Ce s-a întâmplat cu mine?
Dar apoi îmi amintesc cum s-au dovedit lucrurile. Cum a explodat totul. Nu, nu am fost eu vinovată. Și nu voi deveni victima acelor gânduri care îmi apar în cap. Nu eram deloc eu de vină. Tu ai fost.
Nu te-ai luptat. Tu ai fost cel care nu mi-a spus ce vrei. Nu mi-ai dat nicio șansă. Tu ai fost cel care nici nu a încercat să ne îmbunătățească relația.
Ți-am dat toate șansele. Ți-am dat fiecare secundă să-mi spui despre dorințele tale. Dar ai ales să taci.
Și apoi s-a terminat totul și ai plecat.
Tocmai ai renunțat. Ai renunțat când am avut cel mai mult nevoie de tine. Ai renunțat când te-am iubit cel mai mult. Ai renunțat la mine și la „noi”. Iar de ce ai făcut asta… nu voi ști niciodată.
Tot ce îmi doream era să încerci să repari ceva, să încerci să lupți, să încerci să te ții și să nu distrugi.
Dar nici măcar asta nu ai putut face.
