Am șters toate amprentele tale de pe toate suprafețele inimii mele, am distrus orice urmă a existenței tale în viața mea. Pentru că atunci când te-am văzut, la început nu mi-a venit să cred ochilor mei. Parcă încercam să-ți recunosc fața, pentru că după tot ce ai făcut, acest moment mi-a fost șters din memorie.
Nimic despre tine nu s-a schimbat. Dar la mine totul era diferit. Cel puțin asta credeam.
Am simțit fluturi în stomac când am văzut numărul tău pe ecran. Corpul meu nu a încetat să-ți răspundă și degetele mi-au întins automat mâna pentru a glisa și a răspunde. La fel și inima mea.
Sunt furioasă că m-ai mințit spunând că nu vrei să fii „cu nimeni”. Știam amândoi că pur și simplu nu vrei să fii cu mine. Chiar și atunci când m-ai sărutat și m-ai ținut de mână. Nu te-ai văzut petrecându-ți bătrânețea lângă mine.
Și iată că acum ești aici.
Singurul motiv pentru care ești aici nu este că ai decis să te întorci la mine, ci pentru că nu ai găsit pe altcineva pentru tine. Ești complet singur. Și poate și eu, dar sincer, aș prefera să fiu tristă singură decât să încerc să fiu fericită cu tine.
Nu contează de ce ai decis să-mi scrii. Nu contează că nu te-ai deschis nimănui așa cum ai făcut-o cu mine. Nu contează ce spui acum în spatele ecranului telefonului, pentru că nu ai avut curajul să-mi spui totul în față.
Nu vreau să deschid din nou acea carte și să mă torturez știind că nu va exista un final fericit. Poate chiar ți-a fost dor de mine. Poate ai înțeles ceva. Dar uneori mă gândesc: dacă nu era întâlnirea noastră întâmplătoare, mi-ai scrie?
Cel mai trist lucru este că mi-am dat seama cât de mult te așteptam până acum și cât de mult îmi va fi dor de tine chiar și după ce voi trimite următorul „Adio”.
Dar într-o zi te voi uita.
Nu voi lua acele firimituri de atenție pe care mi le arunci, pentru că știu că mă caută cineva care să-mi poată oferi lumea întreagă. Nu încerca să mă convingi că vrei să fim „doar prieteni” din nou. Nu am fost niciodată.
