Uneori, din când în când, trebuie să-ți reamintești asta:
Un înțelept povesti: ”În tinerețe frecvent mergeam singur la lac pentru a medita. Aveam o barcă mică, pluteam cu ea ore în șir și analizam.
Într-o dimineață la răsărit, când noaptea încet se metamorfoza în dimineață stăteam cu ochii închiși și meditam.
La un moment dat, o altă barcă a lovit și a pus capăt întregii armonii matinale. M-am înfuriat rău! Eram gata să-l cert pe proprietarul bărcii, dar am deschis ochii și am văzut că barca era goală.
Nu aveam pe cine să-mi vărs furia. Atunci am închis ochii și am încercat să revin din nou la starea de mai devreme, să-mi recapăt liniștea și armonia în interiorul meu.
Când a răsărit soarele, am reușit să-mi recapăt liniștea interioară. Barca cea goală a devenit profesorul meu. Din acel moment, dacă cineva încearcă să mă supere, încerc să îmi repet:
– Și această barcă tot e goală.”
