Am scris de multe ori despre valoarea unei femei de peste 50 de ani. În acest articol vreau să vorbim despre motivele pentru care multe femei din această categorie de vârstă nu se percep ca fiind valoroase — și dacă această perspectivă ar trebui schimbată.
în continuare vreau să îți prezint trei motive principale pentru care femeile 50+ ajung să se devalorizeze:
1. Lipsa înțelegerii relațiilor mature
Aud des în comentarii ideea că dragostea „adevărată” nu mai există după 50 de ani. „Iubirea necondiționată și gesturile nebunești dispar odată cu tinerețea” — aceasta este o concepție specifică persoanelor imature emoțional.
În primul rând, iubirea necondiționată este iubirea părintelui față de copil. Dacă un bărbat și o femeie ajung să se „iubească necondiționat”, relația lor se transformă într-una mamă–copil, nu într-un parteneriat. Paradoxal, și bărbatul poate prelua rolul de „mamă” atunci când oferă această formă de iubire necondiționată.
În al doilea rând, „stelele puse la picioare” nu sunt o dovadă a iubirii, ci un semn de îndrăgostire. Iar îndrăgostirea are, biologic vorbind, un termen limită de 2–3 ani. După aceea fie evoluează într-o formă mai profundă de apropiere — fie se stinge.
Dacă pentru o femeie doar aceste două elemente reprezintă iubirea, atunci ea nu va recunoaște niciodată dragostea matură. Cum ar putea, dacă într-o relație se comportă ca o „mamă”, iar îndrăgostirea oricum dispare?
Dragostea reală este o relație între doi adulți maturi emoțional. O relație în care unul joacă rolul părintelui, iar celălalt al copilului nu este iubire — este codependență.
Scopul unei relații mature este cunoașterea profundă a celuilalt, apropierea treptată, acceptarea diferențelor, gestionarea conflictelor și găsirea compromisurilor. Este dinamica dintre doi parteneri egali și diferiți, care se dezvoltă unul în prezența celuilalt.
O femeie care nu înțelege acest tip de relație nu va reuși să-și recunoască propria valoare într-un parteneriat după 50 de ani.
2. Obiectivarea de sine
Obiectivarea apare atunci când valoarea unei persoane este redusă la o singură trăsătură — fizică, emoțională sau materială — ignorând complexitatea și unicitatea ființei umane.
De exemplu, când un bărbat spune: „Iubesc blondele”, el reduce identitatea unei femei la culoarea părului. Nu poți iubi părul. Poți iubi doar o persoană întreagă, cu toate dimensiunile sale.
Dar nu doar bărbații obiectivează. Și femeile o fac cu ele însele. Dacă o femeie crede sincer că valoarea ei stă în tinerețe, înseamnă că are răni psihologice vechi, aproape întotdeauna formate în copilărie.
Atunci când un copil nu este ajutat să-și descopere identitatea, când este criticat constant — „ești mediocră, urâtă, neglijentă” — acesta va crește cu limite psihologice fragile și o stimă de sine scăzută.
În astfel de cazuri, valoarea personală se înlocuiește cu evaluarea materială. Femeia începe să-și măsoare existența prin bani, bunuri sau statut. Emoțional, rămâne „înghețată”, ca și când ar avea în minte un contor permanent care numără prețul hainelor, al mașinii, al apartamentului.
Aceasta este esența obiectivării: transformarea unui subiect (o persoană) într-un obiect.
O femeie care ajunge să se perceapă ca un „obiect” nu poate construi o relație matură, sănătoasă.
3. Nevoia de ierarhie
Deprecierea de sine, obiectivarea și neînțelegerea relațiilor mature sunt consecințe directe ale traumelor emoționale din copilărie — din relația cu părinții. Multe dintre aceste femei se opresc în dezvoltarea emoțională între 1 și 6 ani.
Astfel, o femeie poate fi adultă din punct de vedere fizic și intelectual, dar emoțional să rămână copil. Iar copilul are nevoie de o structură ierarhică: cineva „mare” și responsabil și cineva „mic” și dependent.
Aceste femei nu au nici experiența unei relații egale, nici capacitatea emoțională de a o construi.
Chiar dacă se căsătorește cu un bărbat de aceeași vârstă, îl poate vedea inconștient ca pe un tată sau o mamă care ar trebui să iubească necondiționat. Dar niciun bărbat nu poate înlocui părintele. Așa apar frustrările, nevoile imposibile și, în final, destrămarea relației.
De aceea, unele femei de peste 50 de ani preferă bărbații mai tineri: cu ei pot recrea, fără să-și dea seama, un model ierarhic de relație familiar din copilărie. Acest tip de relaționare le vine mai natural decât o relație de egalitate.
