De 20 de minute stau fixată pe telefon, încercând să înțeleg dacă merită să apăs „Trimite” mesajului tău sau nu. Ți-am scris simplu „Bună”.
Dar am apăsat și mi-ai răspuns. Ai răspuns doar de trei ori și atât.
Acum înțeleg de ce am ezitat atunci să-ți scriu. Nu-mi pot lua gândul de la tine, dar ție ce-ți pasă, nu mai ești interesat de mine. Măcar de mi-ai răspunde… Dar nu îți face griji. Te înțeleg.
Este timpul să nu te mai fixezi pe cineva care nu vrea să aibă nimic de-a face cu tine, care nu vrea să fie în viața ta sub niciun fel.
Deci este suficient pentru mine. Ai câștigat.
Nu mă voi mai convinge că există o scânteie între noi, doar că trebuie aprinsă ceva mai mult.
Nu voi mai permite ca inima mea să fie maltratată de oameni care nici măcar nu o doresc atunci când încerc atât de mult să o împing în mâinile lor.
Nu spun că este vina ta, nu. Am fost eu, o proastă, care am crezut că poți crea ceva din nimic. Am vrut să văd „chimia” dintre noi, am vrut să cred că tu ești persoana mea, dar, evident, nu este cazul. Îmi doream atât de rău încât am creat tot ceva din nimic.
Tu nu vrei să fii alături de mine în pofida încercărilor mele repetate de a fi parte din viața ta. Până aici. E timpul să renunț.
Acum am înțeles că a fost doar o distracție pentru tine. Nu ai vrut niciodată mai mult, dar am vrut să cred ceea ce ai dorit. Nu ai vrut niciodată să stai până dimineața sau să gătim cina împreună.
Nu ai vrut niciodată să mă inviți la o întâlnire reală. Nu voiai nimic din toate astea, dar eram atât de disperată de acest scenariu pe care îl rescriam în capul meu de sute de ori, pentru că îmi doream ca totul să fie perfect.
Doar când nu mi-ai răspuns la mesaje de mai multe ori, mi-am dat seama că totul s-a terminat, că m-am ocupat cu disperare de ceva ce nu exista. Ai mers mai departe și, indiferent ce aș face, nu mă vrei.
Oricât de mult te vreau, te las să pleci pentru că nu vrei nimic cu mine. Te-am înțeles prin tăcerea ta și este timpul să merg și eu mai departe.
