Să fiu sinceră, cred în Marea Dragoste. Nu, nu mă aștept ca prințul să vină la mine pe un cal alb și, dintr-o dată, un val de dragoste nebună mă va cuprinde. Dar cred în mare dragoste – pur și simplu pentru că am simțit-o cu adevărat.
Da, da, am trăit acea iubire extrem de pură și plină de sens. O asemenea dragoste încât nu-mi venea să cred că ar putea exista, cu adevărat, în această lume.
Dar există o singură nuanță care, din anumite motive, nu apare niciodată în basme – uneori întâlnim dragostea vieții noastre, dar nu suntem în stare să o păstrăm.
Nu vom face schimb de inele în fața altarului, nici să îmbătrânim împreună nu suntem sortiți.
Nu reușim întotdeauna să păstrăm iubirea, chiar și iubirea vieții noastre, lângă noi, pur și simplu pentru că în lumea reală, sentimentele, din păcate, nu sunt capabile să depășească toate obstacolele. Dragostea de una singură nu este suficientă.
Nu rămânem mereu împreună cu persoana visurilor noastre, deoarece uneori nici măcar iubirea nu este suficientă să țină doi oameni împreună. Uneori visezi la o casă mică la țară și trei copii, iar dragostea ta este pe cale să atingă vârful carierii într-un oraș aglomerat.
Uneori vrei să călătorești în toată lume și să experimentezi tot ceea ce îți poate oferi, iar dragostea ta se dovedește a fi un om de casă, fiindu-i frică chiar să părăsească orașul. Uneori, visul cuiva este mult mai mare și mai diferit decât cel al altei persoane.
Și așa se întâmplă că cea mai sinceră și mai directă manifestare a iubirii tale este decizia de a renunța unul la altul.
Dar există altceva despre care nu știi: faptul că nu ați rămas împreună nu înseamnă că nu a existat nimic între voi.
Unii oameni sunt capabili să te umple cu dragoste în mai puțin de un an, alții au nevoie de jumătate de secol. Unele persoane te pot învăța într-o zi ce te învață alții o viață întreagă.
Unii oameni intră în viața noastră doar pentru o perioadă scurtă de timp, dar te fac să crezi că au stat acolo ani întregi prin lecțiile și clipele pline de viață.
Cine suntem să le subestimăm importanța, să insultăm amintirea lor, să le abandonăm influența, ceea ce ne-a schimbat în bine, doar pentru că drumurile noastre s-au despărțit? Cine suntem să decidem că avem nevoie de o înlocuire urgentă – că trebuie să găsim o iubire mai mare, mai bună, mai puternică și mai pasională?
Poate merită doar să fim recunoscători pentru faptul că am avut norocul să întâlnim asemenea oameni.
Că i-am putut iubi, chiar dacă nu pentru mult timp. Că am putut învăța multe de la ei. Pentru că datorită faptului că i-am cunoscut, viața noastră a devenit mult mai strălucitoare și mai bogată.
Ceea ce ai cunoscut și nu ai putut să păstrezi, nu trebuie să fie cea mai mare tragedie din lume pentru restul zilelor tale.
Acesta poate fi cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat vreodată. La urma urmei, mulți oameni își trăiesc întreaga viață fără să-și întâlnească vreodată adevărata iubire.
