„Într-o zi vei înțelege” – scrisoarea pe care soțul meu mi-a lăsat-o când a plecat

S-a întâmplat într-o altă seară obișnuită, în care așteptam să te întorci, la aceași oră ca de obicei, după muncă. Era deja o obișnuiță pentru noi să ne petrecem sfârșitul săptămânii împreună savurând un pahar de vin la un film. Îmi plăcea atât de mult să îmi petrec serile alături de el. Și încă îmi mai place.  

În acea seară mi-ai trimis un mesaj scurt. „E o scrisoare pentru tine pe frigider, te rog să o citești”

Am crezut că este vorba probabil de o listă de cumpărături pentru rețeta specială din acea seară. Probabil că nu are timp să meargă la magazin și mă roagă pe mine să fac asta. Am ajuns instinctiv la frigider. Era o bucată de hârtie. O foaie mare întreagă, cu scrisul lui de mână.

Neînțelegând nimic, am început să citesc.

“Draga mea!

Habar n-ai cât de dificil îmi este să scriu asta. În ziua când ți-am declarat iubirea pentru prima dată, am fost atât de încrezător în aceste cuvinte. Și de fiecare dată am fost sigur de ele. A trecut atât de mult timp, și oricum încă aveam încredere în ele.

Încă nu am înțeles care a fost momentul în care mi-am pierdut credința în ele. Și trebuie să-ți părăsesc viața pentru a-ți oferi posibilitatea de a construi o nouă relație cu altcineva. Chiar cred că vei fi fericită cu altcineva.

Nu am decis să plec pentru că sunt egoist și cred că asta e cea mai bună soluție pentru mine. Chiar vreau să fii fericită, iar eu nu-ți mai pot oferi această fericire, nu te mai iubesc. Acele sentimente sentimente puternice care erau între noi, s-au stins. Am nevoie de ceva diferit.

Îmi este frică de cum pot evolua lucrurile. Nu-mi doresc o altfel de viață, știind că oricât aș putea întâlni pe cineva cu care să construiesc o relație adevărată, alături de care voi putea să-mi împlinesc dorințele, să avem o casă. Nu ai vrut niciodată o casă.

Iartă-mă pentru dezamăgirea care ți-am adus-o. Știu, te-am rănit, dar știu că ești o femeie puternică și că vei trece peste această durere. 

Probabil într-o zi vei putea să mă înțelegi și vei simți că am avut dreptate. 

Doar te rog, nu încerca să mă întorci prin implorări și lacrimi, pentru că nu suport să te văd plângând. Decizia a fost luată. Îmi voi asuma responsabilitatea să le explic părinților. Le voi cere să nu te obosească, să nu te chinuie cu întrebări, pentru că nu este vina ta.

Și nte rog, nu vorbi de rău despre mine prietenilor noștri. Este păcat să transferăm problemele de la relația noastră la relațiile cu prietenii noștri.

Îți mulțumesc pentru anii împreună. Ai fost minunată.”

Am stat jos până la miez de noapte, strângând acea hartie în palmă de parcă aș fi strâns întreaga noastră viață împreună. M-a durut atât de mult. 

Inițial, credeam că e vorba despre o altă femeie. Asta e principala cauză de obicei, nu? Asta ar fi un motiv plauzibil pentru care cineva ar alege să-și încalce jurământul făcut.

Nu-mi amintesc câte zile nu am mâncat ceva și câte zile nu am făcut un duș. Dar îmi amintesc cât de mult am vrut să-ți scriu, să te văd… îmi era atât de dor de tine.

A trecut mai bine de jumătate de an de când patul pe care îl împărțeam cu el e doar al meu. Dar încă nu am înțeles. Nu pot să înțeleg cum poți iubi atât de mult, să o demonstrezi în fiecare zi cu milioane de gesturi și să nu mai iubești brusc într-o zi.

Cum poți trăi lângă cineva atât de apropiat, să adormi pe o pernă și să nu trădezi cu un cuvânt că această iubire s-a stins. Cum poți să creezi o cămin cu cineva, un loc sigur și să furi brusc acel sentiment de siguranță.

Scrisoara lui nu mi-a explicat nimic. Nici timpul nu m-a ajutat să înțeleg. Am rămas doar cu mii de presusupuneri în cap. Cu timpul cred că voi înțelege totul, acum însă trebuie să mă concentrez pe ceea ce urmează și să-l iert. Nu pentru că ar merita el acest lucru, deși cred ca m-a salvat de o suferință mai mare prin gestul lui. Îl voi ierta pentru că, eu însumi merit această pace a sufletului. Te iubesc, dar trebuie să merg înainte. Pa!