Indiferent cât de mult ai încerca sau cât de mult ai iubi, nu vei putea niciodată să salvezi de unul singur o relație romantică sau să faci pe cineva să te iubească înapoi.
Este un adevăr dur pe care am încercat odată să-l ignor. Am pus un optimism prostesc asupra traumei trecute și am încercat să-i fac pe iubiți să mă iubească înapoi cu efortul, umorul, farmecul și voința mea. Am încercat să fiu iubita perfectă și o mare parte din adevăratul meu eu s-a ascuns în acest proces.
Nu m-am simțit în siguranță să fiu adevăratul eu. În repetate rânduri, am învățat că adevăratul eu va fi iubit doar în condiții foarte particulare. Am interiorizat un sentiment de nedemnitate și am echivalat munca grea și dragostea ca și cum ar fi una și aceeași.
Dacă iubeam pe cineva, m-am străduit mai mult să-i arăt. Nu mi-am dorit niciodată ca cineva să se simtă la fel de neiubit precum m-am simțit eu.
O persoană nu poate face munca iubirii pentru doi. Asta nu este o relație. Aceasta este o persoană care a fost abandonată de partenerul său – o persoană singură cu un statut de relație care spune contrariul.
Aș vrea să spun că de fiecare dată când m-am găsit în această situație, m-am scos din ea. Dar nu am făcut-o. În schimb, am încercat să iubesc mai mult și să fiu mai mult din ceea ce își doreau ei și mai puțin din ceea ce eram.
Nu a funcționat niciodată și, ani mai târziu, am început în sfârșit să înțeleg că cât de tare m-am ținut a fost un răspuns la traumă. Mi-a fost atât de frică să nu fiu abandonată de altcineva încât m-am abandonat.
Îmi era atât de frică să nu fiu fără persoana pe care o iubeam, încât nu m-am uitat la cât de singură mă făcea relația. M-am gândit că dacă aș putea iubi destul de mult, aș fi iubită și apreciată.
Este bine să lucrezi la o relație. Este complet normal. Ceea ce nu este normal este că o singură persoană face vreodată treaba, în timp ce cealaltă persoană culege beneficiile.
Nu mi-am dorit niciodată ca partenerii să se simtă neiubiți sau nedemni, și totuși exact asta m-au făcut să simt. Nu mi-am dorit niciodată ca partenerii să se simtă abandonați sau singuri, dar așa am simțit-o.
Eram atât de ocupată să văd ce e mai bun din ei și să-i iubesc prin defectele lor, încât nu mi-a trecut niciodată prin minte că ei văd ce e mai rău în mine și le numărau pe ale mele.
Nu suntem meniți să facem munca iubirii pentru doi. Nu suntem meniți să fim singurii care găsesc compromisuri și soluții la problemele noastre sau abordăm problemele reale.
Nu este doar slujba noastră să condimentăm dragostea sau să facem toate planurile pentru nopți de întâlnire. Nu putem de unul singur să menținem o relație și să ne așteptăm să fim oameni sănătoși și fericiți în acest proces.
În relațiile sănătoase, partenerii noștri își suflecă mânecile și își murdăresc mâinile chiar alături de noi. Nu trebuie să lucrăm singuri la relație și, din această cauză, nu ne simțim singuri în relație. Simțim că avem un partener deplin, cel mai bun prieten și iubit care se angajează să cultive dragostea pe care o împărtășim.
Acum, m-am refăcut iubirea de sine înapoi. Încă voi iubi din greu, dar nu voi mai revărsa dragostea mea în cineva care nu o apreciază.
Știu că merit să fiu iubită și iubită bine – așa cum i-am iubit mereu pe partenerii pe care i-am ales. Nu merit abandonată și nu ar trebui să lupt atât de mult pentru strictul minim.
Viața mea a devenit mult mai ușoară. Am încetat să mai încerc să-i iubesc pe ceilalți atât de tare încât ar alege să mă iubească înapoi. Am încetat să cred că este chiar posibil.
Am început să construiesc relații pe baze de admirație reciprocă, respect și apreciere. Am decis să fiu minunată, delicioasă singură, cu o viață sălbatică, frumoasă, împlinită.
Dragostea mea de sine este puternică, iar prieteniile mele sunt din belșug. Am tot ce îmi trebuie și este suficient.
