Femeie care zâmbește mereu încearcă să-i facă pe toți ceilalți fericiți. Când una dintre prietenele ei are inima frântă, ea este prima care ține o discuție motivațională. Pentru a-i aminti cât de frumoasă este și că fostul ei va regreta că a părăsit-o.
Ea va face tot ce este necesar – să-i cumpere mâncare prietenei ei sau să se uite alături de ea la filme Disney sau să iasă la o băutură împreună – pentru că are nevoie de acel prieten pentru a fi din nou fericit.
Îi place când poate face pe cineva să râdă prin lacrimi. Când poate aduce puțină speranță în viața altcuiva.
Dar este atât de ocupată să-și facă griji pentru toți cei din jurul ei, încât își neglijează propria viață. Își împinge problemele adânc în stomac, astfel încât să poată face față problemelor tuturor celorlalți. Deci poate fi o prietenă bună.
Ea simte că este nepoliticos să vorbească despre problemele ei atunci când poartă o conversație cu cineva apropiat. De parcă ar avea un fel de obligație să fie cea distractivă. Cea fericită. Cea pozitivă.
Ea ascunde cum se simte – chiar și de oamenii care o trag deoparte și o întreabă ce mai face. De la prietenii care doresc sincer să știe ce se întâmplă în viața ei.
Ea nu vrea să-i deranjeze. Ea nu vrea să-i îngreuneze cu mizeria ei. Așa că susține că e bine. Ea le spune povești amuzante despre săptămâna ei și le omite pe cele devastatoare. Ea își editează viața pentru a o face să arate perfect.
Și, în rarele ocazii în care ea chiar vorbește despre problemele ei, le face să sune ca o glumă. Ea se comportă ca și cum nu ar avea griji, așa că nimeni nu-și face griji pentru ea. Ea este un maestru în a pretinde. Dar ea este mizerabilă în secret. Ea s-a pierdut. Îi este frică.
Își dorește ca cineva să vadă dincolo de zâmbetul ei și să vadă în sufletul ei zdrobit. Dar nimeni nu o face. Nimeni nu o face niciodată.
Toată lumea presupune că depresia se ascunde sub haine negre și tunsori gotice. Ei cred că nefericirea este evidentă. Că ar ști dacă cineva pe care îl iubesc se luptă.
Nu își dau seama că femeile cu cele mai mari zâmbete au cele mai adânci crăpături în inimă.
Ei nu realizează că te străduiești atât de mult să-i faci pe toți ceilalți fericiți, pentru că știi cum e să fii mizerabil și nu crezi că cineva merită să se simtă așa.
Ei nu realizează că ai nevoie de ei. Că vrei ca ei să fie acolo pentru tine în același mod în care ai fost mereu acolo pentru ei.
Ei nu realizează că zâmbești pe dinafară și țipi pe dinăuntru.
Și nu au idee cât de puternică ești. Cât de mult curaj este nevoie pentru a continua – cu zâmbetul pe buze.
