Mă doare. Mă doare de fiecare când te privesc. Doar tu ai putut să atingi acele părți ale sufletului meu care m-au rănit atât de mult.
Toată viața mea am trăit cu o senzație ciudată de invidie. Am invidiat toți acei oameni care îți puteau vedea și atinge inima, cei care îți puteau împărtăși visele și aspirațiile.
Am invidiat toți acei oameni care te puteau îmbrățișa și îți pot săruta buzele. Am invidiat toți acei oameni care îți puteau spune „Bună dimineața” și îți puteau admira zâmbetul tău în razele soarelui.
Oare oamenii știu cât sunt de norocoși când te aud fredonând melodia ta preferată? Sau când dansează cu tine de parcă nu vă pasă de restul lumii? Sau când savurează aroma cafelei negre alături de tine și de ciripitul păsărilor? Oare știu cât de norocoși sunt?
Da, nu am avut niciodată o viața de care să fiu invidiată, sunt o femeie simplă care ziua poartă o mască a fericirii iar seara adoarme în lacrimi.
Port o mască a fericirii pentru a ascunde durerea din sufletul meu. Zâmbesc și mint că sunt în regulă.
Sunt o femeie al cărei suflet se sfâșie mii de bucăți, urmărindu-te zâmbind și ținându-te de mână cu o altă femeie.
Sunt o femeie care vrea, speră și se roagă să te simtă alături, în timp ce adorm îmbrățisând perna rece.
Dragostea mea pentru tine nu se va stinge niciodată. O voi purta în suflet ca pe o relicvă.
Vreau să știi că te voi iubi pentru totdeauna.
Nu te voi uita. Zâmbetul tău, privirea ta mă fac să tresar de fiecare dată și să te iubesc și mai mult.
Chiar dacă soarta nu te-a făcut niciodată să fii al meu, te iubesc din toată inima și te voi iubi mereu chiar și de la distanță.
