Societatea ne dictează numeroase reguli de viață. Acest lucru este valabil mai ales în cazul căsătoriei, iar femeile sunt cele care suferă pe urma acelor stereotipuri de cele mai multe ori.
Dacă o femeie nu se căsătorește înainte de vârsta de 30-35 de ani, tot ceea ce a realizat este imediat devalorizat. Poate că are o educație bună, o slujbă bine plătită, o mașină, un apartament, se dezvoltă personal, însă dacă nu are un soț, înseamnă că e ceva în neregulă cu ea!
Și nu va avea timp să facă un copil, de parcă valoarea ei ar depinde de asta. În general, vor veni privirile, condamnarea și poate, dimpotrivă, mila. Săraca, nimeni nu se va căsători cu ea…
Apropo, și bărbații o au. Ei sunt învățați că dacă nu se căsătoresc înainte de o anumită vârstă, asta este, atunci nimeni nu-i va dori. Cu toate că aș putea argumenta. Noi, femeile, îmbătrânim cu vârsta, dar bărbații arată și mai bine cu vârsta, ca un vin scump!
Vorbesc despre aceeași societate care îi grăbește pe toți să se căsătorească. Oare nu înțeleg oamenii că te căsătorești sau nu, este decizia fiecărei persoane și nimeni nu ar trebui să influențeze această decizie, nici străinii, nici rudele?
Poate că unii oameni au decis în prima tinerețe să nu se încurce cu nimeni și să nu se căsătorească niciodată? Și, de asemenea, nu crede aceeași societate că, atunci când era tânără, erau mulți oameni care doreau să se căsătorească cu o femeie, dar ea nu era încrezătoare și nu era pregătită pentru asta?
Ei bine, nu au existat pretendenți. Și în timp ce toate prietenele ei se căsătoreau cu băieți chipeși, majoritatea dintre ei bătându-le apoi sau lăsându-le cu copii, ea era ocupată să se dezvolte, să muncească, să se bucure de viață.
Și de ce există o convingere atât de puternică că nimeni nu o va mai iubi după 30 de ani? Ar trebui să spun imediat, sunt căsătorit, cred că mă număr printre cei care sunt cu adevărat norocoși.
Dar am o mulțime de cunoștințe care au regretat foarte mult că s-au căsătorit devreme și cu persoana nepotrivită. O prietenă are o a doua căsătorie acum, s-a căsătorit a doua oară după 30 de ani și este fericită.
Doar că are un fiu din prima căsătorie, iar fostul ei soț o urmărește peste tot, o sună, o amenință. Unde erau ochii ei când s-a dus cu el la starea civilă?
O altă prietenă este blocată într-o căsnicie nefericită la început de drum și nici măcar nu vrea să vorbească despre divorț pentru că îi este teamă să nu fie judecată de societate!
Adică este dispusă să închidă ochii la lipsa ei de fericire și de liniște sufletească atâta timp cât nimeni nu-i face probleme! Apropo, oamenii îi compătimesc, dar nu îi condamnă.
Atunci de ce le judecă pe acele femei care nu au făcut o prostie, care nu s-au căsătorit cu o persoană oribilă?
Deci căsătoria ne dă un statut în societate, chiar dacă ocupăm un loc foarte jalnic în ea? Chiar dacă soțul/soția noastră nu ne iubește sau dacă noi nu o/îl iubim, chiar dacă suntem părinți răi și iresponsabili. Principalul lucru este să ai un soț, chiar dacă unul rău, măcar ai un soț!
Cred că mariajul este o mare responsabilitate, iar copiii sunt o responsabilitate pe viață. Și este nevoie de foarte mult timp pentru a găsi persoana potrivită pentru tine.
Pot exista multe greșeli, eșecuri și suferință pe parcurs, dar și mult noroc. Ar trebui să te căsătorești când ești deja sigur de ceea ce vrei, când te-ai maturizat.
Și este în regulă dacă o persoană la 30 de ani, la 35 de ani nu este încă căsătorită. Asta arată doar că nu a găsit persoana potrivită pentru el sau ea! Este mult mai bine decât să te căsătorești și apoi să regreți toată viața.
Da, și este mai bine să nu ai copii deloc, decât să-i ai și apoi să-i neglijezi. Nu asculta de societate, aceasta va impune întotdeauna ceva și va nemulțumi întotdeauna pe toată lumea. Fă ceea ce simți, ceea ce vrei, astfel încât să fie bine pentru tine și nu pentru cei din jur!
