„Trebuie să-ți spun că nu te mai iubesc…
Nici nu știi cât de ușurată mă simt spunând aceste cuvinte. Te-am iubit atât de mult încât m-am întrebat chiar dacă aș putea vreodată să te las să pleci.
Mă gândeam cum ar fi fost dacă nu m-aș fi îndrăgostit fiind atât de tânără. Eram imatură și naivă și tu… ai fost uimitor. În ochii tăi am văzut tot ce credeam că vreau la viață și de o mie de ori mai mult.
Probabil crezi că exagerez că aceasta este doar o hiperbolă din mintea mea de scris. Dar nu este cazul. Sincer.
Nu cred că îți poți imagina cât de incredibil ești, cât de amabilă și minunată este inima ta, câți te admiră. Spun asta sincer pentru că odată ai fost totul pentru mine. Și am vrut atât de mult să fiu a ta, să te fac fericit, astfel încât să te simți la fel ca și mine când m-am uitat la tine.
Mă întreb dacă știai despre asta. Mă întreb dacă ar schimba ceva dacă ai ști.
Nu m-am așteptat niciodată să mă iubești. Dar acum trebuie să fiu liberă.
Nu vreau să fiu o nebună îndrăgostită. Sunt mult mai mult de atât.
Nu am încetat să mă gândesc la tine. Doar am încetat să-mi mai amintesc întâlnirea cu tine, să analizez fiecare cuvânt pe care mi l-ai spus și fiecare privire.
Mi-a fost atât de teamă că ceea ce a fost între noi era doar în imaginația mea și nu s-a întâmplat niciodată.
Într-o zi viața mea s-a schimbat. Am încetat să mai sufăr pentru tine, am încetat să-mi mai doresc ca lucrurile să fie diferite. În acea zi mi-am dat seama că te iubesc, dar nu mai sunt îndrăgostită de tine. Acum văd această diferență.
Îmi pare rău că am fost atât de egoistă cu tine. Îmi expun sentimentele, dar nu mi-e rușine, așa cum nu mi-e rușine pentru faptul că nu ai nu ai fost sincer și reciproc cu mine.
Nu pot spune că te-am uitat, pentru că tu nu ești genul de persoană care poate fi uitată atât de ușor. Te voi iubi mereu pentru că ai fost și ești, o mare parte din viața mea.
Pur și simplu nu ne este destinat să fim împreună. Acum înțeleg asta. Și e în regulă.”
