Conceptul de „non-atașament” se găsește în multe învățături filozofice și religioase, inclusiv în budism.
„Atașamentul este sursa, rădăcina și cauza suferinței”, Dalai Lama.
Atașamentul nu este iubire
Din păcate, asociem dragostea cu atașamentul. Astfel, inițializăm o suferință emoțională.
Atașamentul nu este altceva decât unul dintre mecanismele de supraviețuire (și foarte nesănătoase), care seamănă cu familiarul: „Luptă sau aleargă”. În ambele cazuri, facem acest lucru doar din frică. În dragoste, ne este frică să nu pierdem, în viață, că ne vor „ucide”.
Suntem atât de speriați încât ne agățăm de o persoană iubită cu o apucătură moartă, numind-o „iubire”.
Dar aceasta nu este deloc dragoste.
Nu putem controla această lume și nici oamenii care trăiesc în ea. Și foarte des, în loc să acceptăm acest adevăr, luptăm și le negăm. Nu este surprinzător: toată lumea vrea să reducă la minimum riscurile. Dar acest lucru este pur și simplu imposibil, oricât de greu ar încerca. Deci nu merge. Lumea trăiește și este aranjată complet diferit și nu este în puterea noastră să schimbăm nimic.
A trăi cu atașament înseamnă a trăi în negare.
În orice caz, atașamentul este suferință. Pentru că totul în viața noastră trece. Și, oricât am protesta, oricât de mult ne-am ruga și cât am lupta, pierderile sunt inevitabile.
Detașarea este dragoste
Acest lucru este cel mai bine descris în următorul citat: „Dacă iubești cu adevărat, știi să renunți.”
Detașarea este, în primul rând, armonia cu Universul. Aceasta este o înțelegere profundă că nu ar trebui să-ți petreci viața în luptă și frică constantă. Îți înțelegi rolul în toate acestea și faptul că nu poți controla niciodată lumea însăși, nici oamenii care trăiesc în ea. Dar acest lucru nu înseamnă deloc că schimbarea constantă exclude iubirea adevărată și sinceră. Ea a fost mereu, este și va fi. Dar nu după regulile tale. Și nu este nimic în neregulă cu asta, dimpotrivă.
Detașarea este acceptarea lumii, acceptarea altor oameni ca indivizi, smerenia rezonabilă și stabilirea limitelor sănătoase de influență, precum și între ceea ce „ar trebui să fie” și ceea ce „avem”. Aceasta este coexistența și compasiunea.
Detașarea este bucurie
Adevărata bucurie – ca iubirea adevărată – trebuie să vină din interior.
Nu depinde de alți oameni sau de univers. Aceasta este starea noastră internă.
Și numai atunci când recunoaștem și acceptăm acest lucru (în loc să negăm sau să ne agățăm de cei pe care îi iubim), descoperim o lume cu totul nouă și noi oportunități. Suntem cu adevărat fericiți.
Doar recunoscând că nu suntem în stare să controlăm nici Universul, nici ceilalți oameni, că absolut tot ceea ce în lumea noastră se schimbă și va fi întotdeauna așa, descoperim adevărata bucurie pentru noi înșine. Până la urmă, ne dăm seama că poți cunoaște fericirea numai acceptând faptul că suntem doar grăunte de nisip în această lume. Prin urmare, a lupta și a nega ceva este o prostie și un motiv rezonabil.
Dacă alegi atașamentul, îți pierzi automat bucuria. În acest caz, tot ce te așteaptă este o teamă constantă de pierdere. Iar frica și fericirea sunt concepte care se exclud reciproc.
Doar în detașare putem găsi pace, fericire și iubire.
Detașarea este dragoste pentru că este vorba despre respect și granițe
Este vorba despre înțelegerea a ceea ce putem și ce nu putem.
Putem obține mult mai multă iubire și să devenim fericiți acceptând faptul că iubirea nu este despre atașare.
Și asta înseamnă să renunți la frică și la luptă. Refuză dorința de a „atașa” oamenii iubiți de tine în veci. În acest fel, suntem eliberați și deschiși către o sănătate sănătoasă, matură și aducând adevărată bucurie a iubirii.
