M-am pierdut în timp ce așteptam să mă poți iubi cu adevărat. M-am privit în oglindă și am văzut – un zâmbet pierdut, cearcăne adânci sub ochi, lacrimi și rimel întins pe obraji… Am văzut că mă distrug, însă, din anumite motive, nu te puteam lăsa să pleci.
Băteam pasul pe loc provocând și mai multă durere, sperând că toată dragostea pe care i-o dădusem se va întoarce într-o zi. Nu am înțeles că unele dintre rănile emoționale au lăsat cicatrici foarte urâte pe inimile noastre.
Nu, nu te învinovățesc. Acum înțeleg, oricât de greu încerci, nu poți forța să te iubească cineva. De aceea, am încetat să mai aștept.
Desigur, există amintiri care trebuie, de asemenea, eliberate, pentru că provoacă durere. Amintiri care te țin treaz șoptind cât de mult te iubesc și de ce soarta este atât de nedreaptă.
Cel mai mult, mi-am dorit aproape o persoană cu care iubirea să nu fie o obligație. Cel cu care poți fi tu însuți, ai încredere și știi că nu va renunța la primele dificultăți în relație.
Acum înțeleg. Nu am fost niciodată o femeie care să ți se potrivească. Poate că nu ai fost cea mai bună opțiune a mea. Nu suntem sortiți să fim împreună. Și acest lucru este normal.
Acum că am înțeles în sfârșit acest lucru, nu mă mai doare. De îndată ce mâinile mele te-au eliberat, am putut să mă îmbrățișez din nou pasiunea.
Am început să colectez fragmente din mine, unul câte unul și să le lipesc împreună. Este un sentiment atât de eliberator, a lăsa pe cineva nepotrivit să plece… Și, sincer, este minunat să nu mai aștepți ca promisiunile și cuvintele deșarte ale partenerului tău să se împlinească.
Nimeni nu merită ca „poate” sau „într-o zi” să fie parte din relație lor de dragoste. Ești o persoană împlinită și, prin urmare, nu meriți o jumătate de iubire.
