Uneori înțelepciunea vine odată cu vârsta, uneori prin experiență, alterori nu vine deloc. Dar indiferent de cum stau treburile, de-a lungul timpului începem să simțim mai mult, să înțelegem mai multe și să recunoaștem felul în care este construită viața. Oamenii în vârstă cu siguranță merită ascultați, în ei se ascunde toată înțelepciunea lumească.
Din monologul unei femei în vârstă de șaptezeci de ani:
– La 20 de ani eram sufocată de dorința de a găsi iubirea adevărată…
La patruzeci de ani, am devenit donator onorific de dragoste, iar soțul meu și copiii o consumau cu litrii. La șaizeci de ani, mă sufocam de oboseală și nu îmi mai doream nimic.
Și acum, la șaptezeci, am luat un câine de la adăpost – de trei ori mai loial decât orice om, și pentru prima dată am aflat cum este când ești iubit doar pentru simplu fapt că exiști. Chiar și părinții mei m-au iubit în funcție de comportamentul meu, și nu pentru individualitatea mea.
Cățelul își bagă năsucul umed spre mine, mă privește în ochi și pentru el sunt mai frumoasă și mai deșteaptă decât oricine din lume. Mă așteaptă acasă, cum nu m-a așteptat niciun bărbat niciodată, de dragul căruia eram pregătită să înfrunt orice furtună.
Știi, obișnuiam să râd de femei singure, cele care se înconjoară de o casă de pisici, dar acum înțeleg că trebuie să râdem de noi înșine atunci când pierdem în fața unor ghemotoci la capitolul dragoste oferită… Avem la ce ne gândi acum…
Lilia Grad
